Înapoi la Valorificarea patrimoniului evreiesc prin construcție nouă

Valorificarea patrimoniului evreiesc prin construcție nouă

Mircea MOLDOVAN

PREAMBUL

Patrimoniul cultural evreiesc are o altă relevanță în contextul demersurilor comunitare de recunoașterea rădăcinilor iudeocreștine ale Europei.

Logic ar fi ca Balfour să se fi exprimată, atât de britanic în contextul celebrei Declarații, cum că: am avea cu toții cei din zilele noastre o mare datorie față de evrei și de care ne-am fi achitat foarte prost.

Dacă am încerca să ne imaginăm lumea actuală fără consecințele aportului evreiesc rezultatele ar fi fantastice. Una dintre primele scrieri science-fiction, citată în antologiile de profil, relatează despre un călător în timp care ajuns în toiul bătăliei de la Waterloo ucide un ostaș și dispare instantaneu întrucât era tocmai descendentul acestuia. Un antisemitism consecvent nu poate avea drept ultimă consecință obligatorie decât și distrugerea creștinismului (după cum se pare că a schițat demonstrativ deja istoria). Să ne imaginăm acum, din nou, o astfel de lume și să judecăm în cunoștință de cauză.

Pe de altă parte, să nu uităm, purtați pe aripile entuziasmului specific in general neofiților și adus la paroxism de sincretismul contemporan, că se pare că natura și numărul preceptelor și interdicțiilor face ca să fie greu nu numai să fii evreu ci și să înveți într-adevăr de la ei (dacă nu plătești prețul integral al “Legământului” și există o anume unanimitate în a asocia succesul întreprinderii apostolului Paul cu ușurarea de către el a “jugului Torei”), cum ne recomanda recent o personalitate de a noastră (care ignora exemplul semnificațiilor atât de diferite, de exemplu, ale Anului Nou din iudaism și din alte religii și numeroasele servituți ale condiției de evreu), și cred că din aceleași motive (și nu din considerente personale sau de deschidere de către noi a unui domeniu în afara expertizei comune a elitelor specifice) discursul nostru nu a întrunit întotdeauna unanimitatea intimă a celor care l-au receptat.

Pe de altă parte, avem impresia că resortul acestei lumi iudaice și speranța împotriva entropiei ideatice rezidă tocmai în dualitate și pendularea milenară între individualitate specifică și extrema deschidere spre exterior. Acestea se coroborează cu o viziune deja tradițională (să cităm, pentru aria transilvană, numai pe Sfântul Ștefan care enunța că minoritățile ar fi bogăția oricărui stat…).

Subiectul “memorie și uitare” este crucial pentru momentul pe care îl traversăm pentru că el marchează trecerea de la istoricismul postmodern la o globalitate culturală a secolului XXI, care va depăși chiar și antropologia culturală iar dimensiunea spațială a conceptului de “sat planetar”, accesibilă astăzi datorita mediei electronice și vectorilor sateliți, va căpăta și dimensiune temporară în sensul simultaneității.

Cea mai evidentă rezultantă este acea că exemplele de restaurare-conservare ale patrimoniului evreiesc au fost, până de curând, puțin numeroase iar cele de conversie reușite rarisime și nu se pot compara cu cele internaționale. Loialitatea și atașamentul pe care le-au manifestat evreii față de România, pe parcursul istoriei, sunt mult mai evidente decât anumite reproșuri care revin, in general, în perioade de restriște printr-un mecanism subliminal deja demontat, individualitatea lor este evidentă, naturală și nearogantă, prozelitismul și enclavizarea sunt contrare spiritului etniei (care a trebuit să lupte ca să iasă din gheto și consideră că ești de atâtea ori om câte limbi stăpânești) ca și anexionismul unor elemente culturale ale altora.

Acestea fac ca atitudinea față de prezervarea moștenirii culturale evreiești să fie generalizat extrem de favorabilă și conformă cu spiritul timpului iar soluția pe care au găsit-o organismele internaționale specializate, care cer ca patrimoniul cultural și artistic dintr-un teritoriu să fie asumat de întreaga populație actuală ca un dat și o bogăție comună a omenirii, este acceptată și pe plan intern.

ACTIVITATI ALE PARTICIPANTILOR LA PROGRAM PE TĂRÂMUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

În opinia noastră, inițiative didactice privind patrimoniul arhitectural evreiesc din România, ca o valoare ce îmbogățește cultura românească, sunt tot atât de importante ca și introducerea în programa de învățământ a cursurilor despre Holocaust, prin faptul că promovează elemente evident pozitive și crează sentimente de co-participare. De aceea am și dat cu alte ocazii exemplul restaurării sinagogii medievale din Hania/Creta care dezamorsează prin promovare (inclusiv pe Internet) conceptul de excluziune și adversitate inerentă a patrimoniului ca „extras de carte funciară” și îi substituie conceptul actual al „patrimoniului cultural al întregii umanități”.

Credem că valorificarea patrimoniului cultural evreiesc are șanse dacă se bazează și pe o educație a populației țării în care se găsește acesta și crează un climat general de participare și conlucrare.

Directorul de program a creat în anii ’90 în cadrul Institutului de Iudaistică „Dr. Moshe Carmilly”al Universității Babeș-Bolyai cursul de Istoria Arhitecturii și Artei Evreiești care a operat pe mai mulți ani și figurează în foaia matricola a mai multor promoții.

În cadrul prezentului PROGRAM PARTENERIATE, putem cita ca activități de educație și de atragere de tineri cercetători următoarele:

Cursul de Istoria Arhitecturii an I din cadrul FAU-UTCN, urmat anual de cca 120-130 studenți și în care figurează modulul Istoria Arhitecturii și Artelor integrate Evreiești (cca. 1/8 dintre studenți prezentând la examen lucrări din aria respectivă și 1 test de pe parcursul cursului provenind din această arie).
În fiecare an universitar, pe durata proiectului, minimum 15 studenți au optat sa facă practica anuală în cercetarea noastră din acest PROGRAM PARTENERIATE.
În cadrul disciplinei Sinteze de Proiectare an IV din cadrul FAU-UTCN, urmată anual de cca 120-130 studenți, unul din cele patru proiecte a vizat valorificarea unor elemente de patrimoniu arhitectural – vezi Tema și Imaginile anexate.
Până la final, s-au susținut două Proiecte de Diplomă vizând restaurarea și valorificarea prin construcție nouă a unor ansambluri comunitare evreiești din Cluj-Napoca și Oradea, acestea fiind publicate și communicate la manifestări științifice - vezi Textele și Imaginile anexate.
Directorul de proiect conduce trei Teze de Doctorat care vizează managementul și valorificarea în domeniile patrimoniului istoric și iudaismului.
În cadrul cursului post-universitar URBANISM ȘI ADMINISTRATIE LOCALA, directorul de program a introdus o tema vizând clădirile religioase din localități, pentru care au optat circa o treime dintre cei 20-30 de cursanți. Găsim că este ceva notabil pentru că mai mult de jumătate dintre cursanți provin din sistemul Administrației Locale și sunt decidenți – vezi Tema anexată.
Directorul de program a susținut, în cadrul cursului postuniversitar de restaurare a clădirilor istorice de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, modulul Sinagogi și patrimoniu evreiesc din România.
În cadrul echipei de cercetarea din UTCN, coordonatorul a atras în cercetare tineri sub 35 ani: 1 doctor, 13 doctoranzi și numeroși studenți în fiecare an universitar (aici am putea pune „fără număr” când ne vedem cu evidențele respective în față).

MUTAȚII CONTEMPORANE: ARHITECTURA, DE LA RISIPITOARE DE RESURSE LA RESURSĂ ÎN SINE

În istoria omenirii, fierul de lance al cunoașterii a fost asociat frecvent cu arhitectura și construcția derivată din ea. Este suficient să reamintim “secretele” legate de profesiune (inclusiv Pendulul lui Foucault identificat în Labirintul din Catedrala din Chartres, evoluția de la operativ la speculativ sau alte ezoterismele inițiatice), modul în care a integrat până la Renaștere și a reintegrat în Modernism artele plastice sau teoria culturală stilistică cu exemplificările unității epocilor sau statutul arhitectului în epocă.

Să ne reamintim, de asemenea, cum F. L. Wright relata că a fost determinat în copilărie să devină architect de lectura timpurie a capitolului Acesta o va ucide pe aceea din Notre Dame de Paris a lui Victor Hugo, de conceptul romantic a arhitecturii – “carte a popoarelor” cu mult înainte ca secolul XX să consacre lingvistica drept o “știință dură” , din care se vor dezvolta și structuralismul și arhitectura semiotică.

Pe de altă parte, față de naționalismele secolului XX, mutațiile politico-statale din secolul XX și cultul pentru patrimoniul construit au făcut imperativă transformarea conceptului de patrimoniu – ”extras de carte funciară” în cel de ”patrimoniu al întregii umanități”. Când glosam cu alte ocazii despre anii noștri ca prezentând caracteristicile unui nou Ev Mediu puteam să menționez și noile pelerinaje turistico-culturale, prin caracterul lor de masă.

Din a doua jumătate a secolului XX, odată cu trecerea de la modernism la postmodernism (dincolo de strict curentul architectural cu același nume), intrarea în era postindustrială, democratizarea loisirului și a marilor migrații demografice, trecerea de la războiul culturilor la “seducția prin cultură” și atâtea alte răsturnări de valori s-ar fi produs o mutație paradoxală prin care arhitectura a ajuns să fie recunoscută drept “resursă”.

Să profităm de cadrul de față ca sa discutăm și despre acestea?

Dezvoltările estetice contemporane au generat și alte mutații.

Astfel, este recunoscută drept certă o oarecare labilitate în aprecierea limitelor artei din zilele noastre și că una dintre cauze ar putea fi și o anumită pierdere a unei conștiințe estetice colective, a unor certitudini – a unei platforme comune de apreciere estetică ce ar fi caracterizat lumea de pâna acum o sută de ani.

Când se constată această diversitate a manifestărilor artistice și accesul inegal al oamenilor la mesajul acestora, cauzele ar fi identificate în: educație, mediul social de proveniență și specificul național.

De aceea, arhitectura și imaginea sa în cadru urban tinde să devină o platformă de reunire pentru că interacționează funcțional și cvasi-permanent oarecum unificator cu toți membrii acestor culturi și sub-culturi care în multiculturalism coexistă și uneori se ignoră sau se detestă mai mult sau mai puțin cordial. Drumului Mătăsii și lui Marco Polo li se substituie astăzi apostolii sincretismului sau cei care in finalități lucrative ventilează elemente între aceste culturi.

Se recunoaște ca esențial pentru estetica tradițională ”primatul complexelor de trăiri-dispoziții-sentimente generate la simpla contemplare și făcând abstracție de valoarea de întrebuințare a unor creații umane”.

Se afirmă că, în acest context, important ar fi să se realizeze o delimitare generală a artei de non-artă și definirea specificității acesteia în zilele noastre; încă o expresie a ponderii istoricului.

Unii autori atribuie alterarea consensului tradițional mutațiilor produse de tranziția de la artizanat la industrie – respectiv producția industrială de forme utilitare. Asocierea artei cu artizanalul s-ar datora sinonimiei din antichitatea greacă dintre artă și meșteșug (techné) “univers de forme obținute prin prelucrarea diferitelor materiale, în conformitate cu anumite norme, cu anumite canoane, necesitan tehnici bine definite a căror aplicare, întocmai ar garanta rezultate optime”.

Ar fi vorba de un nou pattern în cadrul căruia s-ar delimita ca etape distincte: ideația-concepția formei, realizarea prototipului – exemplar unic al transpunerii în material a ideii, reproducerea în exemplare identice a prototipului ca urmare a validării acestuia. Creativitatea ar fi recunoscută și cantonată exclusiv în zona prototipului și acestea ar putea accede datorită calităților sale vizuale în circuitul muzeal. Problema este că exemplarele seriei, reproduse, pot să ajungă a fi indistinctibile de prototip.

Instaurării artistice (dezvoltată de unii esteticieni) i-ar fi succedat instaurarea standardului de către arta industrială și un segment important al artei moderne s-ar fi consacrat ”evadării” din aceasta cu orice preț, acest exces ducând la identificarea originalității, căutate cu orice preț, cu noutatea și recurgerea la întregul arsenal aparținând provocării, șocării, pentru obținerea unui impact maxim. Pe de altă parte, în perioada postindustrială producția a devenit atât de flexibilă și aptă de personalizarea produsului încât combinatorica provoacă limitele percepției umane curente.

Totuși problema cea mai importantă ar rezida în disocierea artei de non-artă ca exacerbare a unei ambiguități de ordine (arta a preluat semnificațiile de techné, poiesis, mimesis, catharsis; de unde persistența unor expresii precum arta iubirii, arte marțiale, arta culinară), excerbată în zilele noastre, odată prin afirmarea specificității artei și apoi prin dorința programatică de ruperea cu tradiția ce a luat efectiv forma unor puseuri profanatoare, evoluție către distrugerea operei și negarea conceptului de artă iar apoi recurgerea la istorie ca metodă de modelare. Simptomatic este spațiul consacrat în estetica lui Heidegger acestor termeni antici. Speranța unora că în gândirea artistică din zilele noastre, dominate de logica binară a calculatoarelor, ar fi singura rezervație a alterității ni se pare excesiv de optimistă atunci când vedem ponderea colajului în postmodernitate (dincolo de curentul arhitectural cu același nume și deja revolut) nu exclude că ne-am putea afla în situația primilor “moderni” din Evul Mediu: o lume în care arta ar fi moartă iar religia haosului, a aparenței și absenței de sens, ar fi o expresie a mercantilismului, pactul a două personaje în care unul cumpără și celălalt vinde. Până la jumătatea secolului XX, arhitectura a fost văzută ca o consumatoare și mai ales risipitoare a resurselor națiunilor, exponenții Școlii antropologice de la Strassbourg sugerând similitudini cu “ruinarea prin dar” din societățile primitive iar istoricii evocând foametele asociate construcțiilor, de la Piramide la Casa Poporului (trecând prin Versailles ș.a.).

Expansiunea contemporană a frumosului este considerată ca având atributele globalității afectând cvasitotalitatea sferelor în care se exercită umanitatea. În ceea ce ne privește, fenomenul nu ni se pare surprinzător, cum este prezentat de unii autori, ci oarecum normal: dacă se asociază esteticul creativității umane și se recunoaște timpurilor noastre răsturnarea raportului dintre ambientul natural și cel sintetic, în favoarea acestuia din urmă, pare perfect logic ca esteticul să se propage cel puțin proporțional.

Pentru noi, textul lui Ugo Spirito (Arte nel mondo della scienza e della tecnica) privind extinderea preocupărilor de ordin estetic asupra domeniilor îmbrăcăminții și habitatului, o anumită deplasare spre ceea ce anterior era considerat secundar sau accesoriu (băi, bucătării) și preponderența vizualului nu constituie o surpriză, maai ales dacă suntemi și partizanii globalizării frumosului în lumea contemporană. Ni s-a vorbit din preuniversitar de probleme sau rezolvări ”frumoase”, se promovează ”arhitectura calculatorului”, ”arhitectura noii Europe” sau ”arhitectura noii Românii”, un depozit cu o anumită dobândă sau termene devine ”produs” pentru a elibera anumite conștiințe de povara păcatului cametei și exemplele proliferează continuu. Toate acestea arată o aspirație de statut social și estetic în oglindă cu individualitățile Renașterii, care pentru a evada din breaslă aspirau să devină curteni sau oameni de știință – scriitori de tratate…

O altă mutație privește sporirea timpului disponibil și a celui afectat experiențelor estetice. Gheorghe Achiței considera cu decenii în urmă că: “Trei sunt categoriile mari de forme vizuale în sensul cărora viitorul se pretează, pe atari temeiuri, la a fi investigat: categoria formelor de statut de operă, categoria formelor cu statut de obiect, categoria formelor cu statut de imagine”.

O reacție elitistă poate suna ca Jean Molino (L’art aujourd’hui): “Arta de azi este orice; toată lumea poate să picteze și nimeni nu știe să judece. Aici se stivuiesc scaune, acolo se instalează o plapumă cu pete de vopsea, mai încolo se dispun peste tot benzi regulate de culoare; există întotdeauna oameni care să vadă și să cumpere, alții care să redacteze cataloage, să analizeze și să laude opere, alții care să iubească ceea ce văd și alții, bineînțeles, care să clameze că nu mai înțeleg nimic… Trebuie să râzi, trebuie să plângi? Entuziaștii continuă să descopere, să comenteze despre ceea ce sunt informați și să se minuneze de bogăția, de difuziunea artei, vechi sau moderne: 500.000 de vizitatori pentru expoziția X, câteva miliarde pentru tabloul Y, mulți bani pentru comenzi, oficiale sau private. Trăiască cultura, domnule, și cum o spunea deja Tartuffe: “Se lucrează în ziua de azi într-un mod miraculos”… Dar iată că în fața acestora mormăie spirite supărate: arta este deja moartă – bine a zis-o deja Hegel – se îngrămădesc orori în muzee, fiecare poate picta fără să fi învățat și toate ierarhiile, toate valorile se confundă într-o interminabilă noapte de sabat în care nimeni nu reușește să se recunoască. Între aceste două atitudini extreme, care se încarnează în tipologii distincte, se întinde maștina, dumneavoastră ca și mine; se distribuie pe hartă mișcări, maeștri care se acceptă și care se refuză”.

Să nu uită însă că ”ferparul” lui Hegel a fost reeditat deja de nenumărate ori iar arta continuă să se manifeste, e adevărat proteic.

Unii au sistematizat expansiunea contemporană a frumosului astfel:

Expansiune prin intermediul formelor din sistemul artei: Paradoxal, tocmai în domeniul artelor există o anumită reținere privind expansiunea frumosului și aceasta datorită faptului că estetica contemporană își atribuie drept obiect sau nivel de abordare mai degrabă esteticul decât frumosul (nu ne referim numai la esteticile consacrate urâtului sau la dezvoltarea ideii hegeliene a morții artei). În ceea ce privește expansiunea artei datorită instituțiilor muzeale (care sunt tot arhitectură și să nu uităm că aproape toți tenorii arhitecturii contemporane au făcut muzee, majoritatea demolând funcționalitatea tradițională a programului), mobilitatea turistică, consacrarea unei părți a timpului liber în creșterea sau integrarea artelor în ambient și omniprezența mass mediei, ne aflăm în domeniul certitudinilor și putem enunța că sub acest aspect arta a devenit o prezență cotidiană în viața oamenilor.
Expansiune prin intermediul formelor cu statut de obiect industrial sau artizanal: Proliferare nestăvilită a obiectelor, îndeosebi a celor produse industrial sau artizanal și s-a vorbit despre o subjugare subtilă a umanității de către aceste obiecte, despre posesiune ca scop în sine, o modalitate de a defini statutul persoanei în societate, structurând în mare măsură timpul liber (de aici dezvoltarea celebrei teze a alienării) – componenta arhitecturală fiind bine reprezentată. Obiectul capătă o polivalență în cadrul căreia utilitarului i se adaugă conotații ludice, culturale și un interes estetic permanent. Dacă la începuturile sale arta a îngreunat accesul și prin cost, una din modalitățile de rezolvare a acestei probleme fiind găsită în arta spațiilor publice și crearea instituției muzeale, timpurile recente au constatat o sporire a disponibilităților materiale a unei proporții mai mari din populație și o diferențiere a prețurilor operelor de artă. Componenta ludică este legată de creșterea ponderii timpului liber (și loisirului) corelată cu progresul tehnic (gadgetul la intersecția ludicului cu funcționalul și esteticul, adesea într-un spațiu arhitectural, bricolajul și suvenirul).
Imaginea ca vector al expansiunii contemporane a frumosului: Timpurile noastre au dat o semnificație nouă disocierii tradiționale dintre imagine și obiect (obiectul se prezintă pe sine însuși iar imaginea ar reprezenta întotdeauna ceva). Importanța imaginii ar decurge din impactul suvenirurilor, înregistrărilor, diapozitivelor, filmelor de artă, reproducerilor care reproduc-redau forma artistică și nu o vehiculează în sine. Știm din ce în ce mai multe despre realități pe care nu le-am cunoscut nemijlocit, realității i se suprapune iminea aseptizată, prelucrată și adeseori arhitecturală. Ultima jumătate de secol și crizele au consacrat și o tendință ce se dorea predominantă, de o condamnare a consumului (de obiecte, imagini, configurații spirituale chiar) ca aberație conducând spre alienarea omului de natură dar și de idealurile și valorile ce-i sunt proprii (ilustrată de Erich Fromm Escape of Freedom, To Have or to Be, Max Horkheimer Dialektik der Aufklärung – împreună cu Theodor Adorno, Herbert Marcuse Eros and Civilisation, One dimensional Man). Însăși izgonirea urâtului de pretutindeni este văzută uneori ca sursă de alienare pentru că filosofic putem accepta această ipoteză ca ceva entropic, o moarte energetică a universului estetic, dar credem că suntem încă departe de acest dezechilibru. De altfel, estetica a acceptat demult expresivitatea urâtului și în afara esteticii ca sistem de opoziții urâtul beneficiază de recunoaștere, ca și frumosul, opoziția se realizează mai curând cu Kitsch-ul, dar acesta trebuie reconsideratîn contextul contemporan.
Situații estetice și extra-artistice: Această dualitate contemporană s-ar caracteriza în cazul situațiilor artistice prin familiile de forme distincte alcătuind domenii, relativ autonome ale diferitelor arte și elementele comune ale acestora ar fi originalitatea obținută de umanitate printr-o materializare a unei intenții programatice și directe în specificitatea unui suport material. Legitimarea formei artistice ar recurge din sentimentul-emoția rezultată pe parcursul contemplării sale, acesta fiind și criteriul de suficiență. Situarea situațiilor artistice în sisteme este supusă unei multitudini de criterii și ele ar fi, fiecare în sine, independente și studiate ca atare. Se admite, de asemenea, posibilitatea contaminării reciproce și aici se vorbește și de ocrotirea naturii și a patrimoniului. Situarea în domeniul extra-artisticului poate rezulta și din raportul profesionist-diletant. Istoric, acest raport a evoluat de la o apreciere a diletantului la o absolutizare a profesionistului-profesionismului, pentru ca de curând diletantismul să fie resuscitat de media, loisir și presiunea crizei care poate acceantua latura arhitecturii de ”artă interpretativa”. Diletant vrea să însemne cel care, fără să aibă pregătirea necesară, exercită totuși o anumită activitate…două sunt tipurile de activități care facilitează de obicei diletantismul: cele care sunt în măsură sa-i asigure cuiva un plus de prestigiu, o condiție socială privilegiată față de cea pe care o are în prezent și cele care sunt în măsură să satisfacă pasiunea neîmplinită a cuiva, sub aspectul accesului la o activitate creatoare. Nu există țărani diletanți și nici muncitori necalificați diletanți; nu există gospodine diletante”. Diletantismul a devenit fenomen de civilizație.

Să revenim mai concret la tema noastră: Din a doua jumătate a secolului XX, odată cu trecerea de la modernism la postmodernism (dincolo de strict curentul architectural cu același nume), intrarea în era postindustrială, democratizarea loisirului și a marilor migrații demografice, trecerea de la războiul culturilor la “seducția prin cultură” și atâtea alte răsturnări de valori s-ar fi produs o mutație paradoxală prin care arhitectura a ajuns să fie recunoscută drept “resursă”.

Față de abrutizarea prin muncă de la începuturile Erei Industriale, Postindustrialul reduce programatic timpul de muncă și expandează timpul liber, care nu mai poate fi valorificat superior și recuperator decât prin loisir. De aici marile migrații de turism cultural ale vremurilor noastre, aducerea în prim plan a arhitecturii ca și ”carte a omenirii” și reimplantarea unor imagini urbane și configurații arhitecturale la întoarcerea acasă.

Călătoriile au avut întotdeauna un rol important în ventilaresa conceptelor arhitecturale. Arhitectura comparată oferă o abundență de date și arată cum determinismele constructive și de mediu au fost depășite tocmai prin cunoaștere și trafic de modele. S-a relevat de multe ori rolul companionajului sau al Cruciadelor în Evul Mediu, al pelerinajului la Ierusalim sau Mecca în făurirea unei sinteze și continuități în arhitectura islamică, a avântului arhitecturii evreiești europene de după emancipare, a contribuțiilor alogene la Primul Templu din Ierusalim sau a Rotondei de pe Platforma Templului ș.a. Cu atât mai mult, globalizarea și conștiința apartenenței la anume comunități sau configurații trebuia să se exprime iar simbolistica arhitecturală este recunoscută ca expresivitate.

Criza energetică, ce a permis debulonarea modernismului și promovarea istoricismului în postmodernism, a operat, la început, și prin anularea star-sistemului arhitectural modernist anterior și decomplexarea clientului care dorea să obțină revivaluri și colaje arhitecturale.

Media electronică și tehnicile de modelare virtuală au și ele un aport considerabil întrucât asigură un torent de informație și modalități de gestionare și lucru cu această abundență de imagini.

Intrarea în era postindustrială a flexibilizat extraordinar de mult producția și a modificat radical rapoartele și proporțiile dintre costurile de producție, exploatare, servicii etc. Raportul tradițional 1 salar lunar/1 mp. de construcție, alterat în economiile emergente până la recenta criză, nu mai este prohibitiv pentru exprimarea arhitecturală și urbanistică iar amortizarea s-a accelerat (nu ne hazardăm aici și asupra aspectelor de spălare de bani din imobiliar). O exprimare arhitecturală de impact nu mai generează secătuire și ruină ci profit și dezvoltare, de unde și programele de investiții ale deținătorilor de petrodolari.

În opinia noastră, războiul culturilor a fost ocultat, cei care dispun de resurse trecând la ”seducția prin cultură” care operează foarte eficient prin imaginile arhitecturale iar măsurile coercitive și de blocare ale adversarilor în defensivă nu pot opera asupra tineretului pentru care cadrul arhitectural este foarte important (inclusiv pentru procreere). Atunci când făceam o comparație cu geneza Evului Mediu evocam și oaza de prosperitate asediată de migratori înfometați…

Arhitectura și urbanismul râmân o formă de exprimare elocventă cu valoare antropologică prin formalizare, după ce au trecut de șocul conceptual produs de miniaturizare și abstractizarea binară.

PATRIMONIUL IMOBILIAR AL F.C.E.R.

Patrimoniul Imobiliar al F.C.E.R. (valoarea întreagă imobiliară a proprietăților) este structurat de aceasta în:

patrimoniu sacru – reprezentând moștenirea cultural-spirituală a evreilor din România, parte integrantă din patrimoniul național și internațional;
bunuri de uz comunitar;
patrimoniu economic (portofoliu) – acea parte a patrimoniului imobiliar care are potențialul de a genera profit.

Pentru administrarea eficientă a patrimoniului, F.C.E.R. a înființat în anul 2007, o unitate externalizată cu o conducere unică, Centrul de Administrare a Patrimoniului Imobiliar (C.A.P.I.), având ca sectoare:

Administrarea Bunurilor Imobiliare: administrarea și valorificarea patrimoniului și administrarea cimitirelor;
Servicii Tehnice și Organizare Lucrări de Execuție: reabilitarea fizică a patrimoniului și evidența patrimoniului sacru (sinagogi și cimitire);
Dezvoltare și Reabilitare Patrimoniu, cu determinarea de proprietăți cu potențial imobiliar/economic ridicat, „pentru a asigura un venit apropiat sau egal cu prețul pieței, în scopul ridicării nivelului și a lărgirii spectrului serviciilor F.E.R. oferite membrilor comunității” și coordonează:
- activitatea de inventariere și actualizare a portofoliului;
- programul SELF (aprobat pentru România 72 000 E / 100 000 USD, fond rambursabil pe termen lung, fără dobândă, pentru reabilitare în scopul eficientizării economice și repoziționare/disponibilizare în scopul valorificării, adică reinvestirea în obiective cu potențial economic superior, cum ar fi reabilitare și/sau achiziționare cu potențial imobiliar ridicat) și Fondul BERG (nerambursabil, pentru asistență legală în scopul implementării strategiei de dezvoltare: clarificarea dreptului de proprietate și întabularea – până acum 125 dosare);
- elaborarea de propuneri de valorificare și dezvoltare;
- strategia de reabilitare reabilitare, depistare și accesare de fonduri externe (proiecte de finanțare) a portofoliului și patrimoniului sacru.

Sursele de finanțare ale C.A.P.I.:

C.A.P.I. ar avea programatic la baza activității sale, computerizate, principiile eficienței, colaborării și transparenței.

Din păcate, în acest moment (2010-2011) efectele foarte grave ale crizei economice și financiare precum și prăbușirea pieței imobiliare ar afecta profund activitatea economică a C.A.P.I. și ar solicita eforturi și volum de muncă sporite – cu reduceri de personal.

Analiza Patrimoniului F.C.E.R. a evidențiat că cele mai multe proprietăți nu sunt încă întabulate pe numele acesteia și, pe lângă alte dezavantaje evidente, aceasta împiedică și asigurarea lor conform legii. De aceea, la finele anului 2009 F.C.E.R. reușise să aibă în evidențe:

Patrimoniu economic: 1073 unități locative (București 396, Oradea 154, Timi;oara 63, Cluj-Napoca 58, Brăila 56, Rădăuți 48);
Proprietăți de uz comunitar:
- 3 Centre de Instruire și Recreere (Cristian, Borsec, Eforie);
- 140 unități de folosire comunitară în care sunt incluse și proprietățile donate cu clauză de uzufruct viager (care rămân în folosința donatorilor);
- Centre Comunitare Evreiești (JCC) în București, Oradea, Iași și, în viitorul apropiat, Timișoara;
Patrimoniu sacru:
- 821 cimitire, dintre care: 17 Monumente Istorice; 720 localități cu cimitire evreiești, din care doar în 148 mai există evrei iar ăn 650 localități nu mai există evrei;
- 88 sinagogi (39 în Transilvania și Banat; 33 în Moldova; 14 în Muntenia și Oltenia; 2 în Dobrogea), dintre care: 43 în funcțiune; 6 foste Sinagogi, desacralizate în perioada comunistă; 34 Monumente Istorice.

Administrarea și valorificarea patrimoniului economic.

În marea sa majoritate, patrimoniul imobiliar al F.C.E.R. ar fi foarte vechi și neglijat, fiind astfel preluat (stare precară) de la donatori, chiriile au fost foarte mici până în 2004 (O.G. nr. 40/1999) iar chiriașii nu au respectat obligațiile legale de a executa pe cheltuială proprie lucrări de reparații și aducere a lor la un standard corespunzător – în schimbul unor chirii mai mici decât cele de pe piață.

După 2009, criza economică a anulat efectele recalculării chiriilor și anexele la contract prin care C.A.P.I. limitase valoarea și tipul de lucrări care puteau fi deduse din chirie pe durata amortizării investiției. Practic, prin noi contracte sau adiționale, chiriile au fost înghețate, uneori diminuate sau s-a renunțat la indexarea trimestrială și au crescut întârzierele de plăți.

Proprietăți pentru uz comunitar:

Centrele de Instruire și Recreere: Cristian 28 locuri, vilă nouă și donație prin JDC; Eforie Nord creștere a gradului de confort; Borsec renovare și reamenajare vila nouă
Investiții, cu ajutor JOINT, la cele trei Cluburi Comunitare
Reparații și amenajări la sediile comunităților și spațiile utilitare

Reabilitarea fizică a patrimoniului economic și sacru:

Deși în ultimii ani eforturile investiționale globale ale F.C.E.R., pentru conservarea și reabilitarea Patrimoniului sacru și economic, au fost fără precedent și au fost dublate de atragerea de fonduri suplimentare din sponsorizări, se recunoaște că: „Lipsa fondurilor necesare a făcut ca intervențiile realizate prin C.A.P.I. să se limiteze în mare măsură doar la repararea în regim de urgență a accidentelor sau degradărilor pentru a evita continuarea deteriorării acestora, această abordare având consecințe financiare ulterioare și mai greu de suportat.” Iar „Gradul înaintat de degradare a structurii marii majorități a sinagogilor a impus luarea de măsuri precum expertizarea tehnică, urmată de proiect de consolidare și, în cazul cel mai fericit, lucrarea de consolidare propriu-zisă. Fondurile necesare relizării acestor măsuri au depășit și depășesc cu mult posibilitățile Federației sau sponsorilor”.

Astfel, lucrări de consolidare au fost finalizate, începând din anul 2005, doar la Sinagoga din Orăștie, Sinagoga Ortodoxă din Oradea, Sinagoga de lemn din Piatra Neamț și au început, aflându-se în diverse stadii la Templul Meseriașilor din Galați, Sinagoga Mare din Iași, Templul Coral din București

Lucrări de reparații și reabilitare s-au efectuat la Sinagoga Mare din București, Sinagoga din Botoșani, Sinagoga Neologă din Arad, Satu Mare.

Ministerul Culturii este implicat cu fonduri în cazul Sinagogii din Iași iar Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit lucrările de reparații de la: Sinagogile din Bacău, Botoșani, Carei, Constanța, Craiova, Dorohoi, Sfântu Gheorghe, Sibiu; Capelele din Cimitirele din Alba Iulia, Bacău, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea.

Un caz de colaborare între instituții (Ministerul Culturii și cultelor și World Monuments Found – proiectare) a fost reabilitarea și restaurarea Sinagogii Bal Șem Tov din Piatra Neamț, monument istoric – de lemn.

Problematica cimitirelor evreiești din România

Cimitirele pun o problemă deosebit de dificilă de conservare și păstrare, efortul financial al F.C.E.R. reprezentând 27 956 lei – 2005, 528 983 lei – 2007, 181 200 lei – 2009. Se consideră că: „O problemă foarte dificilă este asigurarea pazei și securității acestor obiective, din cauza cheltuielilor uriașe, imposibil de acoperit de către F.C.E.R., în special în această perioadă, în care ne confruntăm cu o intensificare a actelor de vandalism față de cimitirele evreiești (respectiv Cimitirul Giurgiului – octombrie 2008 - Cu ajutorul „American Jewish Heritage from Abroad” au fost refăcute 131 morminte vandalizate în Cimitirul Giurgiului; Botoșani și Ploiești în 2009)”.

Ar exista posibilitarea valorificării unor terenuri libere de morminte din cimitire sau din terenurile anexe ale acestora și în acest sens F.C.E.R. a încheiat un acord cu regulile de valorificare a acestor terenuri cu un grup de Rabini originari din România și stabiliți în Israel, Anglia și S.U.A. care vor efectua expertizele rabinice pentru acestea.

Măsuri recente

Din anul 2008, F.C.E.R. – C.A.P.I. elaborează Proiecte pentru finanțarea din fonduri internaționale (World Monuments Fund, Jewish Heritage Program, Comisia S.U.A. pentru Conservarea Moștenirii Americane în Străinătate etc) și actualizează datele referitoare la patrimoniul sacru evreiesc prin colaborarea Centrului de Istorie C.S.I.E.R. cu foruri și organizații din țară și străinătate, precum Fundația „Lo Tishkach”, care are drept scop prezervarea moștenirii iudaice în Europa (cimitire evreiești, gropi comune și memoriale).

Prin Programul strategic de reabilitare a patrimoniului sacru evreiesc (88 sinagogi și 821 cimitire):

s-a întocmit o listă cu 10 sinagogi în pericol;
se depistează surse de finanțare suplimentare U.E. și internaționale pentru reabilitarea și conservarea patrimoniului evreiesc (8 proiecte interdisciplinare pentru sinagogi și 2 proiecte de finanțare cu fonduri S.U.A.);
întocmirea unui Program de identificare a sinagogilor care și-au pierdut funcția de lăcaș de cult religios prin aprobare rabinică, comodare, închiriere, parteneriate;
a fost întocmit un contract-cadru de comodat conform indicațiilor Marelui Rabin, în baza căruia au fost reabilitate pentru diferite funcții / activități culturale: Bistrița (Monument Istoric, construită 1856) – sală de concerte, pentru 20 ani; Mediaș (construită 1896) - 3 ani acord de parteneriat cu Fundația Eminescu; Orăștie (Monument Istoric, construită 1878) – Centru Cultural cu Primăria, pentru 15 ani; Târgoviște (Monument Istoric, construită 1880) – spațiu pentru Universitatea Târgoviște, pentru 20 ani; Timișoara-Cetate (Monument Istoric Național, construită 1865) – sală de concerte; Timișoara-Fabric – spațiu pentru Teatrul Național, 30 ani; Gherla, comodat cu Primăria pe termen lung;
se urmărește înregistrarea mai multor edificii din patrimoniul sacru evreiesc (inclusiv cimitire) ca monumente istorice, pentru a deveni eligibile pentru finanțare de la Stat și bază pentru obținerea de fonduri suplimentare din alte surse dar vor fi identificate și acele monumente care vor fi propuse spre a fi declasate ca monumente istorice;
crearea și activarea unui itinerariu al moștenirii iudaice din România și integrarea sa în circuitul turistic național și internațional (proiect de colaborare internațională).

„Pentru realizarea acestor deziderate, s-a decis constituirea comisiei consultative pentru patrimoniu economic al F.C.E.R.”, constituită în anul 2009 din reprezentanți ai F.C.E.R., ai comunităților, specialiști și experți profesionali din JDC, F.C.E.R. și din domeniul finanțelor.

VALORIFICAREA PATRIMONIULUI EVREIESC PRIN CONSTRUCTIE NOUĂ

Dincolo de fundalul teoretic și aceste elemente concrete, patrimoniul architectural (și îndeosebi cel evreiesc) pune niște probleme decurgând din restaurarea, conservarea și reabilitarea, deja tradiționale:

Sunt proceduri scumpe (casele vechi absorbind banii precum sugativa) și resursele societății românești actuale limitează dureros finanțarea din partea statului.
Odată operația încheiată, o clădire nefolosită se degradează din nou rapid – de aceea Conducerea FCER preconizează cel puțin amenajarea de puncte muzeale în sinagogile restaurate.
Un patrimoniu fără o comunitate foarte activă și cu resurse importante este în pericol de moarte, fără nici o exagerare – situație vizibilă la noi cu ochiul liber.

Și numai din aceste considerente, în ultimul timp își face loc o idee aparent „eretică” în viziunea tradițională: valorificarea patrimoniului istoric prin construcție nouă. Coexistă mai multe teze de doctorat, proiecte și cercetări în curs pe această direcție.

Dacă această edificare se face în spiritul reglementărilor și a preceptelor fundamentale (inclusiv în subteran etc.), avantajele sunt evidente:

Valoarea istorică continuă să trăiască în noul ansamblu.
Noua întrepunere lucrativă își poate permite să susțină o restaurare, conservare, reabilitare de calitate.
Ansamblurile noi sunt la noua scară urbană-arhitecturală, care oricum este un fapt împlinit.
Patrimoniul evreiesc este un caz predestinat, inclusiv întrucât se află amplasat, de regulă, în zone centrale și importante.

In cadrul Programului nostru s-a inițiat o cercetare, ilustrată până acum de:

Proiectele Disciplinei SINTEZE DE PROIECTARE AN IV (Cluj-Napoca str. Barițiu și Turda);
Proiectul de diplomă ORBAN GYORGY;
Proiectul de diplomă JULEAN IONUT;
comunicări științifice și articole.

Se apropie momentul confruntării cu cercetările similare ale altor confrați, cu mediul cultural-științific și, nu în ultimă instanță, cu publicul.

TURISMUL CULTURAL EVREIESC ȘI VIRTUALUL

Încă de la porțile aeriene sau terestre de intrare în Cehia ești întâmpinat cu ghiduri turistice, videocasete, cd-uri, dvd-uri sau pliante cu Paga evreiasca (sinagogi, vechiul cimitir unde poate întâlnești Golemul ș.a.).

În Polonia, Cracovia se află sub semnul iudaismului (de la monumentele religioase și până la gastronomie și cafenelele în care te aștepți sa vezi plutind Scripcarul de pe acoperiș) iar circuitul lagărelor este copleșitor.

În Ungaria se află cele mai apropiate de noi exemple de reabilitări și conversii ale clădirilor de patrimoniu iar în Budapesta zona dezvoltată în istorie de evrei oferă înclusiv liturghii în maniera neologă.

În toată lumea, se dezvoltă, pe lângă centrele evreiești, un nou program arhitectural – muzee ale Holocaustului iar în alte orașe precum Chicago muzeul evreiesc incită la participare, retrăire a timpurilor și a îndeletnicirilor tradiționale prin interacțiune și workshopuri.

Este o caracteristică a vremurilor postmoderne în care arhitectura (în filiația butadei „o imagine = o mie de cuvinte”) devine o resursă și se produc mari migrații turistice cu motivații culturale.

Față de abrutizarea prin muncă de la începuturile Erei Industriale, Postindustrialul reduce programatic timpul de muncă și expandează timpul liber care nu mai poate fi valorificat superior și recuperator decât prin loisir.

Sporirea duratei de viață a populației aduce un alt aport de călători dintre cei care și-au încheiat activitatea și doresc să se bucure activ de perioada de pensie/retragere.

Oamenii realizați încep să-și caute „rădăcinile” și să-și întărească legăturile de familie pornind cu generațiile tinere în adevărate pelerinaje spre locurile de unde au plecat strămoșii. Prosperă forurile genealogice și experții în domeniu, care reconstituie respectivul arbore și locațiile prin care și-a extins ramurile.

De aici marile migrații de turism cultural ale vremurilor noastre, aducerea în prim plan a arhitecturii ca și ”carte a omenirii” și reimplantarea unor imagini urbane și configurații arhitecturale la întoarcerea acasă.

După anul 1989 a crescut sensibil turismul având drept țintă memoria iudaică din România, un segment important din acesta provenind din cei ale căror familii sunt originare de aici. Credem că nu s-a evidențiat suficient atașamentul pentru România nu numai a „evreilor pământeni” ci și a aproape a tuturor celorlalți și așa cum Ezechiel a creat în exilul babilonian splendidul său TEMPLU DIN IERUSALIM imaginar și evreii plecați de pe aceste meleaguri le-au legănat copilăria descendenților cu poveștile despre o țară mirifică.

Pe de altă parte, să nu uităm că una din sursele civilizației iudaice și a tăriei de caracter este obligativitatea memoriei și cultul mormintelor. Toate aceste concură (am fost solicitați și noi să ghidăm familii reprezentate frecvent de 2-3 generații) pentru un domeniu de mare perspectivă, dacă se asigură o infrastructură măcar minimală (mai ales cei din aria nord-americană sunt efectiv disperați după prima jumătate de zi în care grupurile sanitare sunt necorespunzătoare).

Particularitățile românești au fost, pană acum, următoarele: un patrimoniu arhitectural impresionant, o populație supraviețuitoare celui de al doilea război mondial mult mai importantă decât in țările învecinate dar care a diminuat și a îmbătrânit rapid prin emigrare, România fiind unul dintre puținele state care au păstrat relații diplomatice cu Statul Evreu, mediind uneori în Orientul Apropiat și favorizând Alia (realitate transcendând aspectele pecuniare mai mult sau mai puțin sordide), o stare de sărăcie și visicitudine cronică și care a făcut clară opțiunea între oameni și monumente în momentul în care a alocat resurse Joint-ul, cu rezultatul că astăzi situația predominantă este ceea a unui patrimoniu devenit extrem de vulnerabil prin faptul că a rămas fără comunitatea respectivă (în provincie, în majoritatea localităților sunt adevărate evenimente, deocamdată, nașterea unor copii sau ceremoniile de majorat). Pentru acest patrimoniu, turismul cultural și religios ar fi o componentă de venit destinat restaurării, conservării și întreținerii sale.

Față de viziunea de până acum, cu o restaurare și eventuală reconversie a patrimoniului evreiesc destinată comunităților locale actuale, noi pledăm și pentru dezvoltări prin investiții noi în care cel puțin o zonă să cuprindă unele dintre funcțiunile următoarele:

hotel/guest house cu specific evreiesc;
reabilitarea băilor rituale;
restaurante rituale, cafenele cu program artistic specific pentru cultura evreiască din zonă;
magazine de suveniruri și produse respectând preceptele rituale;
muzee ale comunităților locale și, unde este cazul, ale Holocaustului;
centre culturale cu valențe deschise, chiar multiculturale;
reabilitarea/reabilitarea capelelor cimiteriale cu valoare arhitecturală sau istorică;
amenajarea circuitelor de vizitare ale cimitirelor (inclusiv cu harta pietrelor tombale – așa cum s-a făcut, într-un proiect de cercetare anterior, la cimitirul neolog din Cluj-Napoca);
programe cultural-artistice pe durate variabile;
turism medical și de cură.

Pe lângă această ameliorare a infrastructurii, vitală va fi aplicarea la programe europene și internaționale, intrarea cu acest gen de oferte în rețelele agențiilor de turism locale și internaționale, elaborarea de circuite apropriate, asigurarea transportului, inclusiv rent-a-car, informatizarea acestor servicii, asigurarea de servicii complete.

Până acum, modelul în domeniu pentru un asemenea material de informare rămâne Ruth Ellen Gruber, cu care am avut plăcerea să colaborăm în trecut, autoarea unui JEWISH HERITAGE TRAVEL – A Guide to East-Central Europe, reeditat, revăzut și updatat periodic.

Viziunea sa structuratoare, din acest ghid est-european, era următoarea: A TRIBE OF STONE; POLAND; THE CZEH REPUBLIC AND SLOVAKIA (reorganizat); HUNGARY; ROMANIA; THE FORMER YUGOSLAVIA – SLOVENIA, CROATIA, SERBIA AND MONTENEGRO (reorganizat); BOSNIA AND HERZEGOVINA, MACEDONIA.

România este tratată astfel, în cca. 42 pagini din ediția de care dispunem: A litle History; For the Traveler; Jewish Heritage in Romania; Bucharest; Elsewhere in Romania (Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Buhuși, Cluj-Napoca, Constanța, Dorohoi, Fălticeni, Iași, Piatra Neamț, Rădăuți, Satu Mare, Sighet (Sughetu Marmației), Siret, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș, Târgu Neamț); Hotels/Restaurants.

Echipa Proiectului nostru din PROGRAMUL PARTENERIATE, are o preemțiune importantă în acest viitor domeniu prin bazele de date acumulate, hărțile cu coordonate întocmite (conforme ultimelor standarde ca ofertă și familiaritate cu mediul internațional), conlucrarea exemplară și sprijinul acordat de serviciile de specialitate ale Federației Comunităților Mozaice, contactele cu comunitățile din țară, ajutorul dat de Muzeul Evreiesc din București și Institutul de cercetare aferent, contactele cu instituțiile academice consacrate studiilor iudaice din România și strinătate.

Proiectul nostru pe turism cultural este oferit în etapa finală a programului de cercetare și comportă:

Liste, hărți interactive și linkuri cu patrimoniul cultural evreiesc din România.
Hărți interactive și linkuri cu comunitățile și obștile în funcțiune în România.
Hărți interactive și linkuri cu lăcașurile de cult evreiești din România.
Hărți interactive și linkuri cu cimitirele evreiești din România.
Linkuri cu propuneri de valorificare a patrimoniului evreiesc din România.
Hărți cu propuneri de trasee turistice în România.
Hărți interactive cu propuneri de trasee culturale pe domenii artistice sau artiști evrei români – exemplificăm cu Traseul arhitectural marcel Iancu din Arhitectura nr. 1/2011, p.138-139 dar se pot elabora pentru alte personalități sau instituții artistice.

Bibliografie:

- xxx, CONGRESUL al II-lea al Federației Comunităților Evreiești din România – SINTEZA RAPORTULUI GENERAL privind activitatea F.C.E.R., în perioada septembrie 2005 – iunie 2010, LUAH-5771 Calendar 2010-2011, Supliment al revistei REALITATEA EVREIASCA, ISSN 1223-7736;
- VAINER, Aurel, SA FIM INSCRISI IN CARTEA VIETII! MESAJUL DE ROS HASANA 5771, LUAH-5771 Calendar 2010-2011, Supliment al revistei REALITATEA EVREIASCA, ISSN 1223-7736;
- VAINER, Aurel, UN AN NOU CU SĂNĂTATE, PACE ȘI ÎMPLINIRI!, LUAH-5772 Calendar 2011-2012, Supliment al revistei REALITATEA EVREIASCA, ISSN 1223-7736;
- XXX, 75 DE ANI DE LA NAȘTEREA FEDERAȚIEI COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA, LUAH-5772 Calendar 2011-2012, Supliment al revistei REALITATEA EVREIASCA, ISSN 1223-7736;

Bibliografie proprie:

MOLDOVAN, Mircea, ESTETICA, Universitatea Tehnică UTCN, Cluj-Napoca, 1993.
MOLDOVAN, Mircea, STRUCTURAL MORPHOLOGY- AN APPROACH IN THE STUDY OF ARCHITECTURE, ACTA TECHNICA NAPOCENSIS/ Section: Civil Engineering- Architecture, Technical University of Cluj-Napoca, vol. 35/1992, pag. 5-10;
MOLDOVAN, Mircea, SCIENTIFIC RESEARCH AND ARCHITECTURAL RESEARCH, CONSTRUCTIONS 2000, Technical University of Cluj-Napoca, 1993, volume 3, pag.883-889;
MOLDOVAN, Mircea, Modernism și postmodernism arhitectural, vol. Pagini de artă modernă și contemporană, MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR/ ASOCIAȚIA ISTORICILOR DIN TRANSILVANIA ȘI BANAT/ FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE CLUJ-NAPOCA, Oradea, 1996, pag. 289-303;
MOLDOVAN, Mircea, ARCHITECTURAL COMPARATISM AND THE ARCHITECTURAL EXPRESSION OF MONOTHEISM, ACTA TECHNICA NAPOCENSIS, SECTION CIVIL ENGINEERING-ARCHITECTURE, Nr. 39/1996, Technical University of Cluj-Napoca, pag. 93-97;
MOLDOVAN, Mircea, Matematică și arhitectură, Revista Arhitext Design, București, Nr. 9-10/1999, pag. 63-64;
MOLDOVAN, Mircea, JULEAN, Ionut, Mutații generate de utilizarea computerului în metodica cercetării în istoria arhitecturii, ICEGD 2009, Cluj-Napoca;
MOLDOVAN, Mircea, GRAMA, Nicolae Elemente de etică profesională în arhitectură și urbanism, Ed. Universitară «Ion Mincu», București,2006.

PUBLICATIONS- AUTEUR OU PREMIER AUTEUR/LISTA PUBLICAȚIILOR CA AUTOR UNIC SAU PRIM AUTOR.

MOLDOVAN, Mircea, Jewish Architectural Contributions in Cluj-Napoca, STUDIA JUDAICA I, Ed. Gloria, Cluj-Napoca, 1991, pag. 104-111;
MOLDOVAN, Mircea, Moshe Carmilly-Weinberger- FEAR OF ART/ Censorship and Freedom of Expression in Art, revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 51-52, decembrie 1992/ ianuarie 1993, pag. 5, recenzie (24);
MOLDOVAN, Mircea Sergiu, SCIENTIFIC RESEARCH AND ARCHITECTURAL RESEARCH, CONSTRUCTIONS 2000, Technical University of Cluj-Napoca, 1993, volume 3, pag.883-889;
MOLDOVAN, Mircea, A NO LONGER EXISTING SYNAGOGUE IN CLUJ- BARIȚIU STREET, STUDIA JUDAICA II, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1993, pag. 158-161;
MOLDOVAN, Mircea, Gazda Aniko ș.a.- MAGYARORSZAGI ZSINAGOGAK, STUDIA JUDAICA II, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1993, pag. 169-170, recenzie (29);
MOLDOVAN, Mircea, STUDIA JUDAICA nr. I, TRANSYLVANIAN REVIEW, Cluj-Napoca, Vol. III, no.2 (Summer, 1994), pag. 157-159, recenzie (30);
MOLDOVAN, Mircea, O carte de mare interes: Moshe Carmilly Weinberger: ISTORIA EVREILOR DIN TRANSILVANIA (1623-1944), Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 45-46/noiembrie 1994, pag. 4, recenzie (31);
MOLDOVAN, Mircea, Wigoder Geoffrey- The Story of the Synagogue. A Diaspora Museum Book, ARS TRANSSILVANIAE IV, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca, 1994, pag. 224-225, recenzie (33);
MOLDOVAN, Mircea, HASIDISM AND HUMAN ENDURANCE IN MARAMUREȘ, STUDIA JUDAICA III, Ed. Sincron, Cluj-Napoca,1994, pag. 155-157;
MOLDOVAN, Mircea, Minna Rosen- LA VIE ECONOMIQUE DES JUIFS DU BASIN MEDITERRANEEN DE L’ EXPULSION D’ ESPAGNE (1492) A LA FIN DU XVIII SIECLE, STUDIA JUDAICA III, Cluj-Napoca, 1994, pag. 176-179, recenzie (35);
MOLDOVAN, Mircea, Carol Iancu- Emanciparea evreilor din România (1913-1919), Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 7/februarie 1995, pag. 8, recenzie (36);
M., M., Studia Judaica III, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 13/martie 1995, pag. 2, recenzie (37);
MOLDOVAN, Mircea, Mituri, rituri și obiecte rituale iudaice, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 13/martie 1995, pag. 7-8, recenzie (38);
MOLDOVAN, Mircea, THE ATTITUDE OF GREEK-CATHOLIC CHURCH TO THE JEWS IN NORTH-TRANSYLVANIA IN THE TIME OF THE HOLOCAUST, STUDIA JUDAICA IV, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1995, pag. 110-116;
MOLDOVAN, Mircea, Moshe Carmilly-Weinberger: ISTORIA EVREILOR DIN TRANSILVANIA, 1623-1944, STUDIA JUDAICA IV, Cluj-Napoca, 1995, pag. 133-138, recenzie (41);
MOLDOVAN, Mircea, CIMITIRE EVREIEȘTI DIN TRANSILVANIA, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 11/martie 1996, pag. 12;
MOLDOVAN, Mircea, Carol Iancu (coord.)- PERMANENCES ET MUTATIONS DANS LA SOCIETE ISRAELIENNE, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 25/iunie 1996, pag. 13, recenzie (42);
MOLDOVAN, Mircea, EXPRESIA ARHITECTURALĂ A MONOTEISMULUI ȘI REZONANȚA SA TRANSILVANĂ, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr. 43/octombrie 1996, pag. 12-13;
MOLDOVAN, Mircea, Carol Iancu- PERMANENCES ET MUTATIONS DANS LA SOCIETE ISRAELIENNE, STUDIA JUDAICA V, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1996, pag.218-221, recenzie (43);
MOLDOVAN, Mircea, MONOTEISM: Expresie arhitecturală șI rezonanță actuală, Revista Arhitext Design, București, Nr. 12/1996, pag. 45- 48;
MOLDOVAN, Mircea, ARCHITECTURAL COMPARATISM AND THE ARCHITECTURAL EXPRESSION OF MONOTHEISM, ACTA TECHNICA NAPOCENSIS, SECTION CIVIL ENGINEERING-ARCHITECTURE, Nr. 39/1996, Technical University of Cluj-Napoca, pag. 93-97;
MOLDOVAN, Mircea, A LONG-EXPECTED BOOK: SINAGOGI DIN ROMÂNIA, STUDIA JUDAICA VI, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1997, pag. 220-223, recenzie (44);
MOLDOVAN, Mircea, Iluminismul evreiesc și arhitectura sa, Revista Arhitext Design, București, Nr. 1/1988, pag. 24-28;
MOLDOVAN, Mircea, Evreii în România (1919-1938), Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr.2-3-1998, pag. 6;
MOLDOVAN, Mircea, RELEVANȚA ILUMINISMULUI PENTRU ARHITECTURA EVREIASCĂ: MUTATII ARHITECTURALE ÎN EPOCA ILUMINISMULUI EVREIESC, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, pag. 12-13;
MOLDOVAN, Mircea, De la Carol Iancu la Tristan Janco firul Ariadnei - memoria, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr.52/1999, pag.16-17;
MOLDOVAN, Mircea, TRANSYLVANIA’S PLACE IN THE JEWISH ARCHITECTURAL PATRIMONY IN ROMANIA, THE JEWS IN THE ROMANIAN HISTORY, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, Casa de Editură, Presă și Impresariat, București, 2000, pag. 40-45;
MOLDOVAN, Mircea, Obiecte rituale iudaice în România, Revista Tribuna, Cluj-Napoca, Nr.45-48/2001, pag.7-8, (recenzie);
MOLDOVAN, Mircea, A Newcomer in the Academic Family: the Maimonide Euro-Mediterraneean Academic Institute of Montpellier, STUDIA JUDAICA X, Ed. Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2001, pag. 219-221;
MOLDOVAN, Mircea, Obiecte rituale iudaice, Revista Logia, Cluj-Napoca, Nr. 5/2002, pag. 92-93;
MOLDOVAN, Mircea, Oradea comme une Florence juive au seuil du notre siecle, la „LES JUIFS EN ROUMANIE AUX XIXe ET Xxe SIECLES: PERMANENCES ET RUPTURES”, Congres international, Montpellier, Universite Paul Valery, 25-27 septembre 2000, text publicat în volumul PERMANENCES ET RUPTURES DANS L’HISTOIRE DES JUIFS DE ROUMANIE (XIXE-Xxe siecles), Universite Montpellier III, 2004, ISBN 2-84269-510-0, ISSN 090-2813, pag. 117-126;
MOLDOVAN, Mircea, AGACHI, Ioana, CONSTRUCȚII MODERNE ÎN IERUSALIM, Revista Orașul, Nr. 3/2006, pag. 33-35;

MANUSCRISE:

MOLDOVAN, Mircea, ELEMENTE DE ISTORIA ARTEI ȘI ARHITECTURII EVREIEȘTI;
MOLDOVAN, Mircea, TODAY ABOUT SYNAGOGUES - TOMORROW MAYBE ABOUT THE WHOLE JEWISH ARCHITECTURE PATRIMONY IN ROMANIA / ASTAZI DESPRE SINAGOGI – MAINE POATE DESPRE TOTALITATEA PATRIMONIULUI ARHITECTURAL EVREIESC DIN ROMANIA, Art and Architecture of Romanian Synagogues, International Workshop, February 24-28, 2008, Tel Aviv Bar-Ilan University, Israel, Ars Judaica – Bar-Ilan Journal of Jewish Art.

Anexa 1 B

COLLABORATION AUX VOLUMES/LISTA VOLUMELOR LA CARE AM COLABORAT:

xxx, THE JEWS IN THE ROMANIAN HISTORY, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, Casa de Editură, Presă și Impresariat, București, 2000, 1 lucrare ca autor unic la pag. 40-45;
xxx, PERMANENCES ET RUPTURES DANS L’HISTOIRE DES JUIFS DE ROUMANIE (XIXE-XXe siecles), Universite Montpellier III, 2004, ISBN 2-84269-510-0, ISSN 090-2813, 1 lucrare ca autor unic;
FORNADE, Dan, PERSONALITATI CLUJENE (1800-2007), dictionar ilustrat, CASA CARTII DE STIINTA, Cluj-Napoca, 2007, pag. 337, collaborator si referent.

CITATIONS/CITAT ÎN PUBLICAȚIILE:

GYEMANT, Ladislau, THE “Dr. MOSHE CARMILLY” INSTITUTE FOR HEBREW AND JEWISH HISTORY, 1993-1994, STUDIA JUDAICA III, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1994, pag. 193 (M. M. - titularul cursului Istoria arhitecturii evreiești șI cercetător);
CARMILLY-WEINBERGER, Moshe, ISTORIA EVREILOR DIN TRANSILVANIA (1623-1994), EDITURA ENCICLOPEDICĂ, București, 1994, pag. 99 (M. M.- Jewish architectural contributions in Cluj-Napoca și A no longer existing synagogue in Cluj);
GYEMANT, Ladislau, THE “DR. MOSHE CARMILLY” INSTITUTE FOR HEBREW AND JEWISH HISTORY 1994/1995, STUDIA JUDAICA IV, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1995, pag. 146 (M. M.- titularul cursului Artă și arhitectură evreiască);
GYEMANT, Ladislau, The “Dr. Moshe Carmilly” Institute for Hebrew and Jewish History 1995-1996, STUDIA JUDAICA V, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1996, pag. 225 (M. M.- titularul cursului Istoria artei evreiești);
GYEMANT, Ladislau, THE ACTIVITY OF THE “DR. MOSHE CARMILLY” INSTITUTE FOR HEBREW AND JEWISH HISTORY IN THE ACADEMIC YEAR 1996/1997, STUDIA JUDAICA VI, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1997, pag. 225 (M. M.- titularul cursului de istoria artei evreiești);
GYEMANT, Ladislau, THE ACTIVITY OF THE “DR. MOSHE CARMILLY” INSTITUTE FOR HEBREW AND JEWISH HISTORY IN THE ACADEMIC YEAR 1997/1998, STUDIA JUDAICA VII, Ed. Sincron, Cluj-Napoca, 1998, (M. M.- titularul cursului de istoria artei evreiești);